Lucrări de toamnă în grădină partea I.

gardviu Minune

Oricât de estivală este vremea, plantele noastre deja se pregătesc de toamnă și nici nouă nu ne strică să preluăm ritmul lor.

În brazdele noastră încetul cu încetul vine vremea curățirii.

Să scoatem continuu plantele anuale înflorite, pe cât posibil, să tăiem întâi cu foarfece florile ofilite ca semințele să nu casă din ele, apoi să îndepărtăm și rădăcina. Cel mai indicat este dacă le punem în aparatul nostru de compost. Dacă dorim să culegem semințele de pe acestea pentru a putea împodobi grădina noastră și în anul viitor, atunci să facem acest lucru de pe vârful florilor, astfel semințele nu se împrăștie acolo în grădină.

În cazul în care dorim ca câteva dintre plantele noastre anuale să înflorească mai devreme primăvara, de ex. gălbenelele noastre, macul nostru ornamental, floarea noastră de piară sau tătăneasa noastră, le putem semăna încă de acum la locul lor. Semințele să ajungă la un loc ferit de vânt, pe cât posibil și să le rărim numai primăvara. Iarna, în vremea geroasă fără zăpadă, se recomandă acoperirea lor cu crengi, scoarțe.

Este timpul pentru plantarea plantelor bienale pe locurile eliberate. Astfel de plante sunt micșunea, nu-mă uita (Myosotis), garoafa turcească, degețelul și părăluțele. Dacă dorim să înflorească primăvara târzie, atunci le putem înmulți de pe semințe în pământul încă cald, de ex. micșunea sau lunaria.

Be the first to comment

Leave a Reply