Flori de toamnă

Ce să plantăm ca să avem flori în grădină și în septembrie?

gardviu Minune


Crizanteme

Sunt plante ce iubesc lumina, ce trăiesc pe terase sau în grădină, la lumină multă, dar fără soare direct. Crizantema în ghiveci trăiește confortabil pe terase acoperite, descoperite sau scoasă din ghiveci și plantată direct în grădină. Se simte bine la temperaturi răcoroase, de 5-10 grade Celsius. Se înmulțește relativ ușor prin butași care se plantează primăvara. Înmulțirea se face primăvara, când îi apar lăstarii de la rădăcină. Aceștia vor fi despărțiți de planta mamă și plantați în alte locuri. Lăstarii trebuie sa fie de 8-10 cm lungime și să nu aibă decât 2-3 frunze, pentru ca planta să se canalizeze spre dezvoltarea rădăcinii.


Daliile
Planta nu are nevoie de multe condiții pentru a se dezvolta – cu excepția unui loc bun, însorit, protejat de vânt și de apa abundentă. Florile pot fi plantate la începutul lunii mai, atunci când nu mai există risc de îngheț. Daca ați găsit locul potrivit, săpați o groapă de aproximativ 10 centimetri. Completați cu o mână de îngrașământ și puneți floarea în pământ.
Daliile nu au nevoie de multă apă. Cu toate acestea, tăiați cu regularitate florile ofilite de pe tulpina lor. În acest fel, planta poate înflori mai des.

În toamnă, înainte de a se preconiza primele înghețuri, scurtați dalia la 10 – 15 cm deasupra solului. Ulterior, săpați ce a mai rămas și lăsați să se usuce. După acest lucru, depozitați bulbul într-o cameră rece și întunecată.


Ochiul boului

Ochiul boului este o plantă care iubește lumina și căldura, motiv pentru care are nevoie de un sol bogat în nutrienți, umed si afânat. Dacă semănați sau plantați florile în grădină udați solul după însămânțare și/sau plantare. În lunile secetoase udați măcar o dată pe săptămână solul din belșug. Din radacina se dezvolta cc.a 5-9 tulpinițe, motiv pentru care zona din grădină în care ați pus ochiul boului va fi mereu bogată în flori cu colorit diferit: mov, alb, crem, lila, roșii sau albe.

Be the first to comment

Leave a Reply